Rasa Care Alege Să Sufere: Cel-Ce-Uită, Omul

Cele 7 Direcții D3 - somatizari Editoriale Pasul În Adevăr

„Și de atunci, Ghidarea Divină trece prin Liberul Arbitru”

 

Demult, tare demult, la începuturile Timpului, multe Rase trăiau pe Pământ în Armonie, fiecare cu scopul și lecțiile ei.
Și trăiau în Pace.
Viața le semnala, cumva ca să înțeleagă, dacă se abăteau de la drumul și scopul lor acolo, pe Pământ.
Iar ei, în conștiența scopului și existenței lor, înțelegeau și corectau ce era de corectat.
Era un Cod folosit de Viață, de Univers, o convenție prin care ființele arau atinse într-un anumit fel pe corp, și locul și atingerea aceea îi făcea să înțeleagă ce au de îndreptat, cât de profundă era devierea de la curs și cât de urgentă era corectarea acesteia.
Nu existau boli, molime și suferință, ci era doar un dialog între ei și Univers.
Lecția era învătată, însușită și Semnalul Universului, atingerea de pe trup, nu mai era necesară și înceta, Existența ființelor continuând în Armonie.
Toate ființele aparținând tuturor Raselor se sprijineau unele pe altele în parcursul și învățarea lecțiilor în existența de pe Pământ, și aveau niște locuri speciale pentru aceste activități, numite ‘Templele Căii Vieții’.
Aveau cu toții Puterea absolută asupra propriului Univers și Putere cumva limitată asupra Spațiilor împărțite cu alte ființe.

Cândva, una din Rase, rasa umană, a dezvoltat un comportament ciudat, o atitudine unică pe Pământ.
Au început un joc în care au înlocuit corectarea greșelilor la sugestia Universului cu încercarea de a ascunde ‘sub preș’ semnalele Vieții că ar fi ceva de îndreptat!
Cumva, au preferat să ignore Semnalele Vieții, însă acestea deveneau tot mai puternice, spre a atrage atenția, și s-au transformat în durere, și aduceau suferință.
Apoi, poate uitând sau dorind să evite – de neînțeles – și să corecteze ce era de corectat, încercau să înlăture acele semnale ale Codului ÎNAINTE DE ÎNDREPTA EROAREA!
Și au inventat leacuri și metode prin care, da, reușeau, APARENT, să înlăture mesajul Codului.
Apoi au inceput să se încurajeze unul pe altul în a fugi de înțelegerea semnalelor Codului și în a înlătura de pe Corp semnele-mesaj.
‘Templele Căii Vieții’ au devenit temple ale vindecării trupului și au devenit tot mai mari și mai importante în existența lor, a Oamenilor, aici, pe Pământ, pe măsură ce ei se depărtau de Cale.
Însă, cu timpul, Semnele ignorate ale Vieții nu au mai plecat, ci au rămas printre Oameni, care au preferat să le dea un nume – ‘boli’ – si să le ignore în continuare.
Ba chiar mai mult, preferau să lase acele ‘boli’, acele semnale nerezolvate, moștenire copiilor lor și copiilor copiilor lor!
Și s-au obișnuit și cu asta…
Unii chiar preferau sa se întoarcă la Creator – ‘să moară’, cum spun ei – decât să corecteze și să-și continuie traiul în armonie!
Templele Vindecării au devenit tot mai sofisticate, iar leacurile tot mai multe și mai inutile, și au căpătat și nume: spitale și medicamente.Urmarea a fost că unii oameni au învățat că suferința altora le putea face lor viața mai ușoară, fără să-și dea seama că întindeau semenilor o capcană în care, aparținând aceleiași Rase, urma să cadă și ei!
Aceștia, prin modul lor de a ocoli Semnalele Codului, reușesc să adâncească suferința, fără a-și mai aminti de motivul existenței Codului și de faptul că respectarea Semnalelor și corectarea-a-ce-e-de-corectat anula suferința și reinstala Armonia!
Decadența Oamenilor a ajuns chiar să-i facă să creeze ei însuși căi și metode prin care induceau semenilor lor

spirala-codul-vietiimanifestări care imitau efectele Semnalelor Codului.
Asta îi aducea în noile temple pe toți Oamenii care uitaseră până si de existența Codului, nicidecum să mai și înțeleagă ce însemnătate au Codul și Ascultarea sa!
Ba chiar își mutilau proprii copii, învățându-i că asa cerea Viața!
[….] Însă, mereu pe Pământ, au existat oameni care și-au amintit și au fost conștienți de existența Codului si a însemnătății lui, și care aveau ca misiune și o menire să-si ajute frații din Omenire să trăiască în Armonie folsind înțelepciunea Ascultării Codului!Însă celor care trăiau bine de pe urma suferinței nu le foseau acești Vindecători, și au preferat, pe parcursul istoriei, să-i denigreze, să-i ardă pe rug sau să-i lase să putrezească in temnițe de tot felul.Una dintre temnițe este cea a derizoriului în care reușiseră să-i facă chiar pe cei pe care Vindecătorii ii ajutaseră să-i izoleze, jucându-se cu mintea lor!

Cum? Prin igeniozitate și lipsă de scrupule și depărtare față de scopul Vieții: au imprăștiat venin sub formă de zvonuri și false vești și trâmbițări care făceau pe Oameni să fie convinși că Vindecătorii erau cei care îi mințeau, și doar ei, cei care profită de pe urma bolilor și suferinței, sunt cei care decid asupra existenței Oamenilor pe Pământ.
Au rafinat și perfecționat metodele de joacă cu mintea Oamenilor, cărora le-au dat nume: ‘manipulare’, ‘influențare’, chiar și ‘convingere’. Au reușit, chiar, să inducă Celor-Care-Au-Uitat gânduri cu care ei să-și facă ei înșiși rău!
Apoi, văzând ca aceste metode chiar funcționează, cei cărora le foloseau le-au folosit și în alte foloase, de la a alege președinți și până la a vinde ciocolată sau a ‘convinge’ Oamenii că este firesc să platească pentru lucruri date de Univers spre folosul lor suprem, cum ar fi chiar apa!

În tot acest timp Universul, în Răbdarea și Înțelepciunea sa, le-a lăsat Marele Dar specific Ființelor de pe Pământ: LIBERUL ARBITRU.

Și din nou vechii învățați au trimis mesageri care să spuă Oamenilor: „AMINTEȘTE-ȚI!!!”
Unii Oameni au ales să se deschidă și să simtă dacă le este bine să asculte.
Unii au ales să asculte, iar din aceștia unii își amintesc!
Lumea le spune acum ‘Miracole’ celor care evită sau ies din suferința Ascultând Codul Vieții.
Din fericire sunt tot mai mulți în aceste vremuri în care chiar Mama Pământ a ales să ajute pe oameni. Să-și amintească de faptul că ei sunt unul, Rasa lor este una cu celelalte Rase, care trăind în spiritul Codului au ales să asiste și să sprijine Oamenii să înțeleagă și să învețe lecțiile, și astfel să trăiască în Armonia lăsată de chiar Creatorul-Univers căruia unii îi spun ‘Dumnezeu’.
[…] Omule, AMINTEȘTE-ȚI CINE EȘTI!
Omule, AMINTEȘTE-TI CE ESTI!
Omule, AMINTEȘTE-TI DE UNDE VII!
Omule, AMINTEȘTE-ȚI DE CE ESTI AICI!
Omule, AMINTEȘTE-ȚI UNDE MERGI!
AMINTEȘTE-TI!

ACUM, căci nu mai este timp!

Vindecătorii și Războinicii, elementele și forțele Universului și ale Vieții sunt ACUM și AICI pentru tine!
Tot ce ai de făcut este să le ceri ajutorul, apoi să-l accepți și să mulțumesti!

Ce pot eu să fac este să-ți spun lucruri pe care poate nu le știi și care unite cu ceea ce știi să-ți arate ce ai de făcut pentru a trăi cum ești făcut să trăiești aici, pe Pământ: sănătos, in armonie și fericire!

Te chem din tot sufletul: vino să afli mai multe despre Comunicarea Conștientă – adică să știi exact ce transmiți cu adevărat când transmiți ceva, ce primești cu adevărat când primești o comunicare și ce-ti faci când primești în fiinta ta propriile gânduri sau ce îți dau alții, știind sau nu ce fac!
Dacă recunoști Adevărul în cele de mai sus, vei ști să ma găsești.

Comments

comments

Comments are closed.