Când am cunoscut-o pe Suria a fost prima dată când am simțit un Univers conținut în ceva finit, într-o ființă mică și de vulnerabilă – nou născuta Suria.
Un giuvaer infinit, pur și necuprins concentrat într-un punct de lumină conștientă: fiica mea!
Am simțit la fel re-ascultând textul vorbit a lui Andrei Gheorghe despre dragoste.
Este absolut incredibil: un infinit în câteva cuvinte!
Ce ți-e și cu spirala asta a evoluției noastre: am înțeles fiecare cuvânt cu totul altfel. Textul este de o profunzime remarcabilă! Acestea le poate simți și exprima doar un suflet pur, curat și extrem, extrem de sensibil și deschis în prezență.
Mă tot întreb de ce este nevoie de mulți ani de muncă, de curățenie pentru a ajunge la integrarea, la experimentarea unui adevăr care poate fi exprimat într-o idee simplă, intuitivă si evidentă? Și aici ma refer la orice muncă, spirituală sau nu.
Și răspunsul meu este că nu ajunge să ai coordonate de început și de sfârșit, ci trebuie să parcurgi drumul TĂU pentru a putea avea profunzimea necesară experimentării și integrării în propriul tău sistem de referință.
Provocarea este în a observa și accepta că unele noțiuni pe care le credem corecte și în acord cu viața reală, sunt, de fapt, profund și distuctiv eronate. Apoi, să poți lucra cu ele și să le alchimizezi in ceva luminos și benefic.
Cred că natura lui Andrei Gheorghe este pur divină, însă ce a ajuns la mine a fost imaginea unui miștocar de cartier, spontan și erudit.
A asculta din nou, de pe o altă energie, de deschidere este o bucurie și un privilegiu pentru mine.
Și încântarea de a-l recunoaște pe adevăratul Andrei Gheorghe.
RIP!