Suria ne-a comandat curatenie!

Despre cupluri si familie Dezvoltare personala Uncategorized

Sau: Așa am așteptat-o noi pe Suria

Verdictul doctorilor a fost foarte limpede: „Mai aveți doua fetițe… Ce bine…! Uterul este piatră de atâtea fibroame câte sunt in el. O sarcina e exclusa. Ovulele, in schimb, arată ca la 16 ani! ”
Ăsta a fost mesajul medicilor Roxanei prin 2013, cand ne-am exprimat dorinta de a intrupa iubirea noastra intr-un prunc. Teoretic, singura sansa data de alopatie era o mama purtatoare. Doar ca noi eram, fiecare în parte si impreuna, dupa ceva anișori de invatare a noțiunilor, declarate de multe ramuri ale științei și de societate, oculte și ușor ezoterice.

amandoi

Se poate si in doi.
Si ce bine este!

În acea perioadă tocmai o cunoscusem pe Brandon Bays, de a cărei carte, ‘Călătoria”, aflasem cu niște ani înainte de la editorii acesteia în România, însă n-o deschisesem măcar.
Perioada era cea în care eu ieșisem dintr-o căsătorie în care tot amânasem, amândoi, comunicarea și curățenia vreo 17 ani, până ce barometrul oricarei familii, copilul, o luase ușor razna.

Una dintre marile frumuseti ale acestei vieti este ca poti sa alegi, ai liberul arbitru. Astfel, te poti apropia si de sfinti, dar si de cei mai mari ticalosi. De aici depinde, in interorul tau, ce lup hranesti.
Tot asa, sunt extrem de putini care au acces si stiu Adevarul, si atunci nu vine de la ei, ci li se dă. Cel mai mare intelept se poate insela uneori, tot asa cum poti auzi esente pretioase si lectii minunate despre viata din gura unuia la care nu te astepti, un ticalos, analfabet sau aparent nebun.
O fiinta care ti-a transmis un mesaj – gand, vorba, fapta, care te-a pus pe ganduri sau a schimbat ceva in tine, acela, pentru clipa, ceasul, anul sau viata aceea se cheama ca ti-a fost maestru. Si trebuie cinstit pentru aceasta. Parintele, educatoarea, invatatoarea, vreun dascal sau vanzatorul de seminte pot fi, pe rand si temporar, maestri tai.

India

Lucrul cu tine, cu sine, este cel mai infricosator lucru pe lumea asta. Este ca si cum ti s-ar explica o operatie, apoi ti s-ar da scalpel, oglinda, fir si cele necesare si ai fi pus sa-ti faci acea operatie singur. Cu ghidare, dar singur. Este enorm de greu, insa posibil.
Cum nu iese fum fara foc, nici ranile pe care le avem nu exista fara o cauza. Un motiv care le-a pus acolo, in noi, exista intotdeauna.
Astfel, pornind de la un efect te poti intoarce la momentul-cauza in care ai primit acea rana – programare, juramant / promisiune, frica, fobie, altele – si poti aduce lumina in acel moment, in acea situatie. Este ca si cand te-ar pune cineva sa renunti la cainele pe care l-ai crescut ani de zile, poate chiar o viata intreaga, care te chinuie, se chinuie si el, ba chiar din cauza lui ii chinui sau nedreptatesti pe cei din jurul tau, pe cei dragi, pe cei pe care ii iubesti. E greu, nu?
Și așa, strat dupa strat, iți poți pune ființa în rânduială. Cu lucru, efort, ‘jertfă’, este posibil și foarte eliberator.
Sunt mai multe metode și tehnici pentru aceasta. Noi am rezonat cu „Calatoria” („The Journey”, a lui Brandon Bays), și am folosit-o. Am urmat și terminat și programul de practicieni cu această ocazie.

Shiva danseaza, calcand pest EGO

Shiva danseaza!
Cel care este sub piciorul lui Shiva este EGO-ul!

Se spune ca asa cum iți asterni, asa dormi. Adica pentru orice lucru, cat de simplu, aparent, trebuie sa te pregatesti. Sa te jertfesti, sa faci un sacrificiu. Cu alte cuvinte sa lucrezi, sa faci un efort creind conditiile ca acel lucru sa fie posibil. Daca pentru somnul de o noapte te pregatești și pentru o masă te închini, oare ce ești dispus(-ă) să faci pentru ceva mai amplu și de mai lungă durată?

Citeam, cu mahnire, anuntul-reclama a unui avocat de divorturi: ‘vrei sa divortezi? afla cum!’.
Dar oare de ce nu te invata nimeni cum sa te pregatesti, cum sa faci loc in viata ta partnerelui sau partenerei tale, iar apoi cum sa te casatoresti. Să te acordezi cu perechea ta. Apoi să trăiești. Sau cum sa faci loc si sa-ti astepti copii! Mare lucru!

Venirea Suriei a fost posibilă datorită unui miracol, unul dintre miracolele pe care Dumnezeu le face. Cel ce pe toate le face, le poate și desface!
A fost dupa niște profunde și mai multe curățări prin ‘Călătoria’ când Roxana a rămas însărcinată.
Atunci am decis amândoi că vrem să așteptăm acest dar în cât mai mare curațenie. Și am tot continuat să lucrăm. În India, Canada, Italia, Germania sau România. Cu Brandon, cu Ariane, la Donna Divina, la Asvanara, singuri, unul cu altul sau chiar sub presiunea Suriei, am lucrat încontinuu. Perioada de sarcină nu a fost una simplă, fiind dominată de o mulțime de contractii, lungi, dureroase, îngrijorătoare si istovitoare. Eram pregătiți de venitea Suriei din luna a cincea…
Este perioada în care m-am pus la punct cu tot ce poate controla sau inhiba contracțiile uterine.
Am facut curățenia pe toate cele 7 principii, fără întrerupere.
Și Suria s-a născut cu bine, sănătoasă, dar nu fără a-și arăta personalitatea și priceperea. Adică de doua ori ne-a vorbit prin intermediul surorii ei mai mari, de câteva ori ne-a cerut atitudini tranșante, lipsite de compromis și, ca și când toate acestea nu ar fi fost dea ajuns, a refuzat să se nască natural, în ciuda eforturilor Roxanei – inclusiv de a face, la termenul preconizat de medici, în marș forțat, cei câțiva kilometri care înconjoară lacul Herăstrău…
… Urma să aflăm că pentru că avea triplă circulară în jurul gâtului la prezenație pelviană. Adică fără șanse de a supraviețui unei nașteri naturale.
Dur, nu?

dream tree tiruvanamalai

Și, după toate aceste minuni a venit și miracolul – venirea pe lume a Suriei.
Și ora de privilegiu suprem pe care am avut-o să fiu doar eu cu ea, cu Suria, un giuvaer nud și pur, în totală expunere, abia venită printre noi, cu tot ce a adus cu ea. Am stat o ora și am contemplat-o, sub privirile, de dincolo de geamul încăperii, de surorilor, bunicii și nașilor ei…
Era puritatea la absolut, totalul abandon și dăruire, întreg universul concentrat în 3250 de grame de bebe.

Cam așa cu ce am trudit noi pre-curatitor înainte de venirea Suriei. A meritat cu vârf și îndesat.
Îmi este foarte greu sa rezum câtiva ani de experiențe dintre cele mai diverse în câteva rânduri citibile. Am credința că am reușit.

Pe același șablon, urma să ne amintim mai apoi, am făcut curățenia care a facut posibilă dragostea noastră într-un fel pe care nu l-am știut posibil, venirea Suriei, sau, mai-nainte, însăși relația noastră.

Navodari, cu Suria

Am scris aceste randuri

… pentru ca am vazut, la noi si la altii, ca energia din perioada de dinainte de conceptie, din timpul sarcinii si de dupa – mai precis, cam tot ce se leaga de copil la toate nivelurile – isi lasa amprenta pe acesta, si influenteaza starea de sanatate, apartenenta, psihicul, tonusul… cam tot, ce mai incolo-incoace! Este o plămădire, in care strat după strat se formează ființa, sub influența energiilor în care se află, pe care le inglobează.
Copilul este doar o manifestare a acestor energii. Mai intai, in functie de cum arata ‘locul pentru copil’, cam felul acela de suflet va alege sa vina acolo, in functie de lectiile personale, reglari karmice dar si de ce zice Akasha.
Energii: aici intra starea cuplului, relatiile cu generatiile anterioare, mediul, orice interactiune a mamei, mai ales, si, extrem de important, a parintilor intre ei. Copilul inregistreaza si integreaza, mai ales in perioada intrauterina, toate energiile acestea si !!! FOARTE IMPORTANT!!! toate energiile care ii sunt adresate: ganduri, cuvinte, gesturi. Pot fi si ‘reparate’ ulterior, daca este nevoie, dar cu munca, sinergie si destul de dificil, de multe ori cu suferinta.
Aici imi aduc aminte si TREBUIE sa scriu ca un copil este, ca si multe alte aspecte ale vietii noastre, un proiect. El trebuie dedicat, adresat, consacrat ca sa aiba o noima, continuitate si sens.
M-am convins ca nimic nu este cu adevarat din categoria ‘BuHuHu’, ci totul este ‘pe bune’ si se leaga unitar si cu efecte – dar si cu metode de a influenta, schimba – ‘cere si ti se va da!’


Si, da, am dorit, pentru noi si pentru asta prunca, sa fie ‘pregatita’ venirea ei atat cat ne-a stat noua in putinta, fiind dispusi la toata aceasta munca si schimbarile implicate, si, nu de putine ori, la a respecta si a face ce cerea Suria.

Paul Gabor – Iliescu

Oficiul Postal din Daphne - Athos

Foto: arhiva personala

 

Comments

comments

Comments are closed.