Cadru general
Se spune că Maria Magdalena ar fi cea căreia îi este închinată Catedrala Notre Dame din Chartres.
Am aflat de curând că cea de care auzisem prin biserică și pe lângă ea doar că era o ușuratică și că a fost alături de Iisus la moartea acestuia, Maria Magdalena, a fost ‘o șmecheră’, cum ar descrie adolescenții un astfel de personaj!
O ființă deosebită, cu o mare știință și învățătură, era nu doar ‘asemeni apostolilor’, cum zice biserica, ci era cea dintâi dintre aceștia. Ar fi fost primul om viu care l-a văzut pe Mântuitor după înviere, deși unele voci bisericești spun azi că l-ar fi văzut mai întâi mama acestuia, dar că din motive de credibilitate s-a decis alegerea variantei care este acum în biblie. Această tentativă de denigrare vine poate din faptul că, trebuie să recunoaștem, prin viața și munca ei alături de Iisus, prin faptul că a fost aleasă de acesta să fie prima ființă care să afle de Înviere, Maria Magdalena stă la baza dogmei bisericii creștine. În plus, este cea care a dus învățătura maestrului și partenerului ei în lume.
Un pic de istorie
La Chartres, un orășel cu vechime milenară, azi cu cca. 40.000 de locuitori, există foarte multe 
monumente încărcate de o mare simbolistică istorică, culturală și religioasă.
Cel mai însemnat dintre acestea este catedrala Notre Dame de Chartres, unde există cea mai mare parte din Vălul Maicii Domnului.
Se spune că aici ar fi fost găzduită, o perioadă de timp, zice legenda, cartea care acum, se spune, ar fi în arhivele Vaticanului, Cartea Iubirii, scrisă de Iisus.
Catedrala este absolut copleșitoare prin istorie, dimensiuni, simbolistică și realizare artistică. Și prin cantitatea enormă de bani și muncă și dedicare din fiecare element.
Aici există, în catedrală, pe pardoseală, un așa zis ‘labirint’ un drum circular și sinuos, o cărare pietruită care duce de la cercul exterior către un cerc central, simbolizând călătoria ființei umane spre regăsirea sinelui divin.
Acest drum, acest labirint poate fi parcurs de oricine în fiecare vineri, între 10 și 17, când funcționari și angajați ai catedralei înlătură rândurile de scaune din dreptul labirintului, eliberând, astfel, suprafața respectivă și fac posibilă parcurgerea labirintului.
Experiența mea
Drumul l-am început desculț, cu emoție și curiozitate. M-am prins, într-o vreme, că putea fi o profundă meditație în mișcare.
În fața mea, la 6-7 metri, era centrul labirintului, și am simțit că în acest centru, după parcurgerea labirintului – călătorie, se presupune că ai ajuns la înțelegerea și integrarea în totul universal pe care îl percepem și îl numim divinitate, însăși esența ta.
Însă până acolo este un drum lung și sinuos, în care ai de parcurs multe întoarceri, unele spre stânga și altele spre dreapta, unele apropiindu-te și altele depărtându-te de esența ta divină, centrul labirintului. Unele întoarceri sunt la 90 de grade altele la 180. Toate întoarcerile – schimbări de direcție le faci pe niște pietre de întoarcere, niște dale de o formă deosebită de restul dalelor.
Am simțit că pe dale să merg cu pași mici, vibrând și percepând fiecare pas.
Apoi am simțit să închid ochii și să vibrez cu ce primeam. Erau senzații cunoscute, de lucruri, de evenimente, de schimbări petrecute în viața mea, din care am făcut parte sau la care am asistat. Unele cu bucurie, unele cu durere.
Am înțeles! Știam și eram conștient de faptul că drumul este mai important și mai interesant decât destinația.
De acum îmi este clar, însă, că cele și mai importante sunt momentele și punctele de întoarcere, de schimbare de direcție, de sfârșituri și noi începuturi, de închideri și noi deschideri, noi șanse, noi oameni, noi situații, noi etape!
Sau, cum ar zice matematica, punctele de inflexiune ale unei curbe n-dimensionale unde panta se schimbă, direcția se schimbă, sensul se schimbă. Și asta multidimensional, cum cuvântul doar palid poate descrie… Sau nu poate.
Am înțeles că pașii mici și măsurați înainte de o schimbare au rolul lor.
Sunt pași de încheiere, de închidere a unei etape și de pregătire a ‘întoarcerii’.
Am simțit și am înțeles că extrem de importanți sunt primii pași. Primul pas, după piatra de întoarcere, după schimbarea de direcție, intrarea și începutul noii etape de liniște și constanța, simbolizate prin segmentele ‘drepte’, de fapt curbe, sectoarele de cerc. Unele mai lungi și unele mai scurte. Fiecare încăpând și încheindu-se în diferite feluri, cu diferite energii proprii ale întoarcerii și diferite nivele energetice proprii – distanța de la centru până la acea etapă – sector de cerc. Acolo mi-a fost clar că perioadele drepte, de constanță și liniște, în sine, nu te învață mare lucru. Ci sunt doar un răgaz între punctele de întoarcere, de teste și schimbări. Sunt etape de acumulare cantitativă, de perfecționare, de acumulare de energie, cunoștințe și de perfecționare.
Și am mai înțeles că poți trata în viteză, cu superficialitate orice ‘întoarcere’, sau poți alege oricând să treci pe o scurtătură pe meandra alăturată, următoare întoarcerii, doar că, evitând întoarcerea, trecerea te va zăpăci, te va extenua și scoate din ritm, și ratezi ocazia să experimentezi închiderea etapei precedente, întoarcerea, punctul de nou, precum și pasul următor de integrare și învățare. Plus că ai șansa de a te simți vinovat.
Se spune că odată intrat în labirint este recomandat să mergi încontinuu. Eu, unul, am simțit de câteva ori să mă opresc și doar să simt.
Odată ajuns în centru am simțit prezență. Și download. Doar eram.
În centru poți parcurge mai multe din cercurile – petală sau poți trece prin toate 6. Am văzut că unii îngenuncheau, rugându-se, în câte un cerc.
Poți fi singur sau cu alți căutători ca și tine. La fel ca și pe parcursul labirintului. Este doar o experiență.
După ce m-am bucurat de timpul petrecut în centru unde tot ce am avut de făcut a fost să respir, să fiu, într-o vreme am simțit să plec. Mă întrebat pe unde. Era evident că singura cale era cea a labirintului, pe care venisem. „Timpul se întoarce!”
La întoarcere am simțit să-i las pe cei care erau pe drumul lor spre centru să treacă, să experimenteze, și le-am făcut loc.
Tot la întoarcere am simțit ca la unele întoarceri să mă rotesc o tură completă în plus, în sensul întoarcerii. Incredibile senzații de prezență, de încărcare cu energie. De vreo două ori chiar amețitoare, extrem de intense.
Unii din cei care au parcurs labirintul odată cu mine mi s-au părut habotnici: au ales să parcurgă tot circuitul încet, măsurat, pășind cu un picior, apoi venind cu celalalt lângă el. Apoi celălalt picior, și tot așa.
Un bărbat, probabil mason, a parcurs întregul circuit în mod similar, dar doar pășind cu piciorul stâng, apoi aducând dreptul lângă el, și tot așa.
Pe traseu, ca și în viață, unii mergeam mai repede, alții mai încet. Fiecare este, pe parcursul labirintului, pe cont propriu. Ca în viață. Poți alege să alergi sau să mergi încet, în ritmul celui din fața ta. Sau poți alege să depășești. La fel și ceilalți. Poți alege să te grăbești ca să nu-i încurci pe cei din spatele tău, făcând pentru asta un efort care nu-ți trebuie, sau poți să-ți vezi de propria experiență în ritmul ei. Și ceilalți au aceleași opțiuni si alegeri de făcut.
Pe măsură ce mă apropiam de ieșire am simțit tot mai multă energie care ajungea la mine și parcă mă traversa.
Iar ultimii pași ai labirintului, linia dreaptă dinaintea ieșirii am simțit aproape că iau foc – senzația întâlnită și la alte inițieri la care am luat parte, că eram inundat de energie și că, da, a fost o experiență pe cinste!
Tehnic, construcție
Centrul labirintului este o formă circulara tocită de pași și care are, asemeni petalelor unor flori, șase cercuri tangente între ele și ușor secante cercului central către care sunt deschise, fiecare compusă din două semi-pietre.
Locul unei a șaptea petale este alocat sfârșitului labirintului, unde cărarea se deschide în cercul central, cu diametrul de cca. 1,2 m. În centru sunt, în pardoseală, niște ‘chestii’ metalice, ca niște șuruburi tăiate și tocite la nivel. Parcă ar fi prins ceva pe vremuri.
Întrarea în labirint se face dinspre intrarea principală a catedralei, dinspre vest, în direcția altarului și a cercului central, spre est.
Intrarea are o ușoară formă de pâlnie la exterior și este singura breșa prin cercul crenelat exterior.
Raza pe care intri în labirint este vecină cu cea pe care intri în cercul central, doar că undeva, la mijlocul acestei raze, ești deviat spre labirint, pentru ca apoi să te întorci aproape pe aceeași rază pentru a pătrunde în centrul divin.
Drumul-potecă al labirintului are cam 40 cm lățime, compus din dale cvasi-dreptunghiulare, dar formate în așa fel încât pot compune sectoare de cerc. Meandrele potecii sunt separate între ele, de petalele cercului central și de exterior, prin linii de pietre mai închise la culoare, cu lățimea de cca. 8-9 cm, cam de-un lat de cărămidă.
Exteriorul circular are un fel de zimți, de creneluri, din același tip de cărămidă sau piatră închisă la culoare, care țin, parcă, pe cel neinițiat, la distanță chiar și de gândul de a ajunge în centru pe alt drum decât al parcurgerii labirintului.
Crenelurile au forma pe care o au dinții pinioanelor bicicletelor moderne cu lanț de transmisie. Te aștepți ca acest ansamblu să se învârtă oricând, dintr-un moment în altul. Acele fose sunt folosite și pentru a îmbrățișa lumânările în cadrul ceremoniilor.
Labirintul este format din sectoare de cerc de diferite lungimi, iar trecerea pe un sector de o altă rază, mai apropiat sau mai depărtat de centru, se face printr-o dală de piatră ‘de întoarcere’. Această dală de întoarcere arată ca o jumătatea longitudinală a unei elipse, cu partea dreaptă cuprinzând lățimea dalei pe care vii, lățimea dalei pe care vei pleca și piatra liniei despărțitoare, de culoare închisă. Partea curbă este cea care-ți sugerează că acolo te vei întoarce într-un anume și singur fel, la 180 de grade, pornind pe dala pereche a celei care te-a adus acolo. De obicei piatra de întoarcere se învecinează cu o alta, spate în spate. Între cele două dale de întoarcere se află, din nou, elemente din dalele despărțitoare, de culoare închisă. Unde geometria a permis sunt și modele decorative simple, din dalele înguste și închise la culoare.
Tot ansamblul labirintului se află centrat în planul median longitudinal al catedralei, în a doua șeptime pornind de la intrarea principală, ocupând mai toată lățimea planului nivelului principal.
Legături externe:
wikipedia: https://wiki2.org/en/Chartres_Cathedral (https://wiki2.org/en/Labyrinth)
site-ul catedralei: http://www.cathedrale-chartres.org
catedrala pe facebook: https://www.facebook.com/chartres.cathedralenotredame
https://labyrinthlocator.com
Alte site-uri:
Dă clic pentru a accesa Chartres%20FAQs.pdf
https://www.discover-chartres.com/chartres-labyrinth.html
Dă clic pentru a accesa ChartresLabyrnith15.pdf
https://labyrinthsociety.org/make-a-labyrinth/3448-2-determining-the-measurements
How long is the Path in the Chartres Labyrinth?
http://www.studiesincomparativereligion.com/public/articles/The_Mystery_of_the_Great_Labyrinth-Chartres_Cathedral-by_John_James.aspx
…
http://www.fr-paul.org/labyrinth-facilitators.html !
http://www.fr-paul.org/virtual-labyrinth.html .
http://www.fr-paul.org/psychology-of-the-virtual-labyrinth.html .
https://www.abelard.org/france/cathedrals11_chartres.php
https://slideplayer.com/slide/4488006
http://activeafterschool.ca/activities/building-temporary-floorground-7-circuit-labyrinth
https://chartrescathedralconceptualplan.wordpress.com/2017/03/24/the-reconstruction-of-the-labyrinth-at-chartres !!!
https://scottgrossberg.wordpress.com/2012/02/05/the-vitruvian-square-the-labyrinth-part-1
https://blogmymaze.wordpress.com/2017/03/26/the-russian-labyrinths-babylons-on-the-solovetsky-islands-in-the-white-sea !!!! !!!
http://labyrinthsinstone.com
The Russian Labyrinths (Babylons) on the Solovetsky Islands in the White Sea
https://www.atlasobscura.com/places/labyrinth-chartres-cathedral
https://www.mymaze.de/chartres_technisch_e.htm
Toate imaginile sunt proprietatea noastră sau disponibile liber pe internet.
