Gânduri la 50 de pași

Am petrecut primii 50 de ani din viața mea luând de bune spusele altora despre lumea în care tocmai intrasem. Și ei spuneau, la rândul lor, ce învățasera la școală de la niște oameni care învățasera la școli înalte de la alți învațați. Și tot așa.

Pe de altă parte ESTE NEVOIE DE TOT SATUL CA SĂ CREȘTI UN COPIL.

Teresa, Vanessa, Suria

Și uite-așa am luat de bune înțelepciuni și comportamente distorsionate de însăși prezența mea sau a altora acolo în acel moment. Adică prefăcute, așa, de ochii lumii. Și acele spuse și comportamente veneau, și vin încă, din bravură și programări de pe poziții smintite ale celor care au crezut, la rândul lor, și care au educat sau influențat pe căte un parinte, profesor sau vecin. Programările mai vin și din cutume istorice smintite ale cine știe cărui popor. Cu valorile lor reale, nu cele uneori în clar declarate, ălea care zic de bine… Valorile reale ale câte unui popor, zic și eu de care știu, sunt că daca trei oameni sunt laolaltă undeva, doi îl omoara și îl jefuiesc pe al treilea. Și cu asta ne dăm mari și învățăm la școală. Lectură obligatorie pentru examen. La vârste mici învățăm ‘Cățeluș cu părul creț’, un ticălos aparent simpatic care setează standarde și definește normalitatea unor comportamente social acceptate. Și asta se numește ‘cultură’. Educație.
Și așa, luându-mă după cei mai mari, după cei care jucau roluri de autorități în viața mea, am făcut cum credeam eu că e mai bine. Și ca să am liniște, cum credeam eu că dă mai bine.
Am luat, pe rând, ca și modele oameni în general de vârste mai mari decât a mea, în principal din lipsă de încredere în mine.
Dar pentru toate acestea însă, am renunțat mai întâi la ce simțeam eu că este real, corect și firesc. Adică am renunțat la puterile pe care le aveam și la cele pe care le căutam și pe care simțeam că trebuia sa le primesc de la cei din jur, de la părinți și de la învățători: cum să găsesc orinde ceea ce caut – o alimentară, de exemplu. Am întrebat așa și au început să-mi dea direcții către O (UNA) alimentară. Am întrebat ‘și cum le găsesc pe celelalte’. Am primit un raspuns sec, limitat și limitativ, care spunea că la fiecare altfel, și trebuie să știu, sau să întreb drumul către fiecare. Mi s-a părut total nedrept, pentru că asta însemna să știu, în primul rând că există, și cam pe unde, ca să știu să întreb. Acum îmi dau seama că pentru ființă a fost de-a dreptul umilitor.Gard din lemne legat cu franghie si noduri

A trebuit să accept că NORMAL nu are nimic de a face cu NATURAL și FIRESC, ci NORMALITATEA este dată de o majoritate a unei populații. Cam peste tot: comportamente, analize medicale sau mobilier.
Și a trebuit să renunț și la puterea de a lua durerea, de a vindeca prin simpla atingere cu mâinile, pe care-mi amintesc că o aveam. Că nu era normal să o am și lumea, chiar dacă beneficia de asta, se speria.
Și am mai renunțat și la abilitatea de a culege de nicăieri informații, răspunsuri la întrebări și probleme, chiar de școală. Asta pentru că aveau un grad de eroare și cei care invățau sau calculau știau să dea răspunsurile cu exactitate. Ale mele aveau erori, dar erau pe aproape, chiar daca nu faceam calculele și chiar dacă nu citisem lecția cu pricina. Și atunci am înțeles că nu e bine cum făceam eu, ci cum făceau ei. Și, neștiind altfel, am ‘decuplat de la rețea’.
Și toate aceste renunțări pentru că, poate, nu am avut cu cine împărtăși și pe cine întreba, și să nu râdă de mine. Apoi m-am închis la a povesti sau întreba, și nici măcar nu am mai căutat. Buzele maestrului se apropie de urechea care este pregătită. La mine a durat ceva vreme…
Dar cu daruri de felul acesta venim cu toții. Ne naștem cu ele. Unii au abilitatea, înțelepciunea sau norocul să le păstreze. Nu a fost cazul meu.
Deci, spuneam, primii 50 de an din viață mi-i i-am petrecut pe baza unor valori care nu au, în adevărata realitate, mai nimic de a face cu mine.
Să va zic câte lucruri am sricat și câtă suferință am provocat? Evident, mai întâi celor dragi și apropiati, apoi celorlalți. Sunt prea multe…

Am ales ca din acest moment, când încep a doua jumătate de secol, să fac exact cum mă taie capul. Adică să simt și să cred în ce simt, și, cu asumara consecințelor, să aleg varianta mea.
Aleg să experimentez. Și să-mi filtrez și să-mi înnoiesc mereu anturajul, astfel încât cei care vor să mă judece, batjocurească sau umilească să fie departe de mine.
Telefoanele de ‘ce mai faci’ către cine simt eu mai apropiat să vină din ambele părți, si nu doar de la mine când mi se face dor și atât. Unde sun doar eu e deșert și prietenia moare.
Aleg sa iubesc pe cei care aleg să fie în jurul meu și să mă iubeasca așa cum sunt.
… În ultimii ani, cu foarte multă muncă, am activat și deblocat din cele abandonate sau uitate în timp. Firav, mai întâi. timid. Ezitant. Dar simt că sunt pe drumul cel bun. Și las în urmă ce este de lăsat în urmă și mă bucur de orice vine de acum încolo. Valabil pentru fiecare clipă.

Am momente în care mă îndoiesc de tot ce am scris până acum. Mi se pare aiureală și total deplasat și din altă lume. Și atunci ghizii, de fiecare dată, îmi trimit un maestru, un om, grup sau situație care îmi confirmă că nu sunt nebun. Și tot de atâtea ori le mulțumesc.
Sunt, însă, și momentele în care eu sunt cel care răspunde la întrebările și nedumeririle altora, care au nevoie de o părere sau poate doar de o confirmare sau încurajare, și atunci simt și aflu cu bucurie că spusele mele rezonează în ei cumva, că și ei au ucis ceva în ei și vor, sau sunt nevoiți să redevină ei. Și îmi cer sprijinul și ghidarea, atât cât o pot da în acel moment. Uneori doar deschid o ușă, alteori pot ajuta cu mai mult.
Ce citiți acum, de exemplu, este introducerea cărții pe care am primit să o scriu acum doi ani, de la Suria. Așa, pe capitole. Avea 4 luni, că tot veni vorba de normalitate.

Inima din flori pe pat

În această perioadă aflu cu bucurie direcția în care voi merge, și care, spre bucuria mea, include și folosește tot ce am realizat până acum.

Am simțit să scriu și să împărtășesc toate acestea spre confirmarea și încurajarea altor călători pasionați de propria lor viață și existență.
Și dacă te regăsești pe undeva prin sau printre aceste rânduri, să-ți fie de folos!

Enjoy, like & share!

Foto din arhiva proprie sau din domeniul public